Un fost lider al lumii interlope din Turda, Ovidiu Vancea, zis ”Balibacea”, a ajuns profesor de matematică la Colegiul Național Mihai Viteazu din oraș. Profesorii au intrat, joi, în grevă japoneză pentru a atrage atenția asupra problemelor care există în unitatea de învățământ.
Mai mulți profesori de la colegiul din Turda au intrat, joi, într-o grevă japoneză de avertisment, încercând astfel să atragă atenția asupra problemelor care există la unitatea școlară, pe fondul tensiunilor, scrie turdanews.ro.
Potrivit sursei citate, sunt profesori care amenință că vor părăsi unitatea școlară, lăsând elevii de izbeliște. Alți profesori, care nu sunt titulari și care au semnat pentru demiterea directoarei, au fost amenințați că vor fi dați afară și nu vor mai preda la CNMV.
De asemenea, și părinții sunt nemulțumiți pentru faptul că, recent, la catedra de Matematică a ajuns Ovidiu Vancea, pe care generațiile de părinți îl cunosc drept un lider al lumii interlope locale, condamnat la închisoare și cu probleme penale de mai multe ori.
Ovidiu Vancea, zis ”Balibacea”, a fost considerat unul dintre cei mai periculosi infractori din Cluj. El a fost judecat la Curtea de Apel Iasi pentru ca, in anul 2003, ar fi ordonat asasinarea unui lider al lumii interlorpe din Turda. Balibacea și-a pus oamenii să arunce o grenadă în pizzeria Pharaon de la ieșire din Turda, spre Cluj Napoca.
Acesta a fost reţinut în anul 2010 alături de mai multe persoane pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Prejudiciul ar fi fost în jurul valorii de 700.000 de lei.
În 2012, Balibacea a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Ultimele referiri din presă privitoare la acuzațiile la adresa sa datează din 2015, cu referire la o sentință a Curții de Apel Cluj prin care Ovidiu Vancea a primit 10 ani de închisoare, în 2013.